Co-dependenţa reprezintă relația disfuncțională între membrii familiei (soţ/soţie, părinți, copii) şi/sau îngrijitori (medici, psihologi, consilieri) şi persoana dependentă, prin care co-dependentul susține, perpetuează sau determină un comportament adictiv.
Co-dependentul, sub masca acordării ajutorului, scuză comportamentul şi rezolvă problemele persoanei dependente, pentru a menține aparența de **normalitate** în mediul social și familial.
Înțelegeți, de fapt, că persoana dependentă este scutită în acest fel de asumarea responsabilității pentru comportamentul său distructiv, iar co-dependentul întreține dependența şi suferă (teribil) pentru că nu reușește să-şi salveze persoana iubită din ghearele dependenței.
Programul de recuperare pentru co-dependență este adiacent terapiei familiale din modelul Minnesota, cuprinde un program specific în 12 pași și grupuri de suport dedicate (Al-Anon, Gam-Anon, Nar- Anon, ACA etc).
Recunoașterea şi începerea recuperării prin consilierea persoanei co-dependente dintr-o familie în care există o persoană dependentă, poate schimba dinamica relațională şi poate accelera adresarea persoanei dependente către o formă de terapie a dependenței.
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Refuzul consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Nick @ FlowMorph
Nick
Not sure where to start? We'd love to help you!
Propulsat de Elementor